Scriitura numărul Unu
Cum a fost DecoDays 22 (Cluj-Napoca), ce are să se întâmple la CUIB, în București și niște link-uri interesante
Hai Bonjour!
Eu sunt Alexandru și încerc să-ți fiu mai mult de folos decât orice altceva cu mesaje de acest fel, care pleacă către tine în fiecare zi de luni.
De felul meu sunt un om între oameni, cu așteptări mari atât de la ceilalți cât mai ales de la mine.
Acest mesaj este primul din serie așa că, dacă ești printre cei care-l văd primii, aruncă critica înspre mine căci este fix ceea de ce am nevoie acum.
Ca să nu fim tot 10 oameni care citim aceste mesaje, poți da click pe butonul de mai jos, pentru a împărtăși bucuria cu tot universul tău.
DecoDays 2022
Cei de la Mendola au găsit încă de anul trecut curajul să adune o mână de oameni și să construiască împreună un accelerator de design interior cum n-am întâlnit în România.
Acum, nu mă înțelege greșit, nu-i ca și când scriu lucruri drăguțe pentru că și am fost și noi acolo (cu XT Deco) și pentru că m avut un stand super drăguț și am prezentat în avanpremieră cum poate curge apa pe tapet (căci chiar a curs apă, în cabina de duș special construită), scriu lucruri drăguțe pentru că a fost un eveniment care merită toate aplauzele și toată atenția celor care au dragoste, pasiune sau afaceri în domeniile conexe designului de interior.
Absolut toți expozanții s-au ridicat la înălțimea așteptărilor iar proiectele designerilor câștigători au fost transpuse în zona de expunere cât de fidel s-a putut astfel încât să devină pe înțelesul tuturor.
Găsești pe pagina evenimentului o recapitulare a ceea ce a fost, pe pagina de instagram ai reacții la cald, iar pe site-ul XT Deco dai de modelele de tapet folosite în amenajările câștigătoare din acest an.
CUIB București, 14-15 Octombrie 2022
Da…știu.. iar eveniment, iar ecusoane, brățări și mai știu eu ce fandosiți și fandosite. Ei bine, ăsta-i filmul căci, nu-i așa, ce ar fi design-ul dacă n-am sta să discutăm despre design.
Conferința de anul acesta se anunță tare interesantă, cu mult talent pe scena de la cinema pro.
Vom fi acolo și noi, eu și minunata mea soție, astfel că, dacă prin vreo minune citești aceste rânduri și ți-ar face plăcere să ne cunoaștem, ne vedem în octombrie.
În alte știri
RebelWalls (știu, asta e pe pile) a lansat o nouă colecție, Simplicity, care este disponibilă online și pe XTDeco, dar poate fi găsită și la oricare alt revânzător din țară.
Designerul Robert Niculescu a finalizat și fotografiat un proiect foarte fain.
MindTheG a lansat colecția TYROL Après-Ski Home, direct din studioul lor din Transylvania (pe românește, Târgu-Mureș).
Thehome are reduceri la tot. nu știu dacă este neapărat o știre asta..
Atât pentru acest pilot.
Săptămâna viitoare vine numărul 2.